Only memory remains..

Good-bye to you, beautiful Belgium. Good-bye my Erasmus friends.

Paris and Brussels. Again.

Because the time is running so fast, and my Erasmus adventure is coming to the end, I took advantage and I went for the second time in Paris and Brussels, two of the most European capitals.

Both of them are very similar and if you are a French guy, you will find Brussels like the second home. On my way to Paris, I had the chance to travel with TGV train.

My final exam session.

Today I had my last exam. This exam put an end to my last exam session for college. A wonderful feeling.

Once in a lifetime.

Two days ago I was asked by one of my friends: What do you feel now, at the end of this Erasmus experience?

“My friend, this experience is similar like when you are getting married. It happens once in a lifetime. Only here I had the chance to meet plenty of people from so many countries: Bulgaria, France, Italy, Greece, Russia, Turkey, Poland, Finland, Holland etc. Only here I could see so many places: England, France, Holland, Germany, Belgium and Poland. I am sure that you won’t see so many foreign people, maybe only in a pub like Irish Pub.

Here I’ve received my best lesson of my life: we can learn from each other. We are not so different as you think. You will be surprised to find out how many words and habits we have in common. And what it is more important: we think and act similar in most of the problems”

Let’s not forget this adventure. It brings us hope and inspires us. What we have seen here and learnt from it is to pay respect for everything important and for everything we forget.

London Called…So I Went!

My impressions from London

I absolutely love London! I love the public transportation, and the attitudes of this city. I like all the public gardens, parks and public areas. I had the feeling of diversity in this city, there’s a great mixture of people and cultures in London (in special polish people). There are people from all over the world in London, just there to explore the city’s beauty, art and history. It’s a great feeling! If i will have to chose i place where i would like to live and spend some time, London can be one of my favorite destination. But you have to take in account, that London is one of the most expensive places from the whole world.

What I did in London

The time was very short and London is not a place for couple for hours. I checked out the, Tower of London, Millennium Bridge, Big Ben, House of Parliament, Buckingham Palace, Oxford Street and many, many of the streets, parks and lakes. And I really took my time to take photos for each location. When I got tired I took lunch with my girlfriend somewhere around to Oxford Street.

What I Liked Most

The thing that I like most about London is because it hasn’t just one attraction, but the general feeling and experience of the city makes London a great city to explore. Maybe for most of us, their English accent can be quite annoying from time to time, but I could listen English spoken as it really should be. And it’s beautiful to hear! We were like because we had a beautiful day, we were scared that it might rain. It was an awesome day!

I am sure that London is going to be one favorite memories.

Simple blue.

it’s raining or she’s crying?
she’s crying or it’s raining?

it’s raining…

Life is an orange!

It’s about a boy. Like all the kids. And there were moments in his life when even his life surprised him. And he could not find any answers for all his dilemmas. Every time our boy used to go to his father to find out a kind of answer for all his anxious dilemmas. „Life is an orange” was the father’s answer. But he never understood why this life can be an orange.

The time has passed, and our boy is not a boy anymore. He grown up, he has his own family and he is a dad. His father is old and sick, somewhere in a hospital. In every moment he can die. His son had in mind to ask his father before he die, why “life is an orange”? He came closer to his ear and asked him:

- Dad, please can you tell me why this life is an orange? Since I was a kid I was very curious to find out why for all my questions you gave me just one answer: “life is an orange”. Please don’t go away, without telling me the last answer. Pleeaasssseee…

- Son, you don’t know why this life is an orange? To be honest with you, I don’t know either.

And after these words the old man died.

Sometimes there are some moments in my life, when even this life surprised me. And I still have questions, like our boy. I still need to ask somebody for an answer. Growing up, I’ve realised that all my questions are in fact my answers.

Good night !

UN OM INFORMAT este UN OM MAI TRIST

Sa devii mai dezinformat poate fi o alegere desteapta. Sa te lasi expus la toate sursele de informare TV este in lumea de azi un handicap ca oricare altul. In acest eseu vreau sa arat cate neajunsuri poate sa-ti aduca informatiile emise de televizunile particulare romanesti, la ce e buna pasivitatea sau lipsa de informatie si, mai ales, cum poti s-o dobandesti.

Ma pastrez doar la rolul de observator al mass-mediei romanesti din jur, desi, in ultima perioada, am refuzat sa mai urmaresc buletinele de stitri, singurul motiv ramas pentru a ma mai uita la televizor.

Din 1995, de cand a aparut prima televiziune particulara, odata cu ea am importat si conceptul de „breaking news” preluat din afara. Din punctul meu de vedere, acest concept preluat este prost aplicat in Romania, deoarece ponderea prezentarii realitatiilor negative este covarsitoare fata de realitatiile cu pondere pozitiva. Sunt multe exempele din mass-media care vin sa intareasca acest lucru, pentru ca mass-media, din pacate, asa a ajuns sa fie. Si am sa povestesc un singur exemplu de acest gen: „Intamplarea este din anul 2006, cand televiziunile aveau ca titlu <Romania sub ape>, perioada in care, asupra Romaniei s-au descarcat cantitati mai mari de apa decat de obicei. Este adevarat ca unele zone erau predispuse la inundatie, dar sa vii cu titlul absolut generic „Romania sub ape” este exagerat. La mine in oras nici nu a fost vorba de inundatie, desi in buletinul de stiri al unei televiziuni apaream ca zona afectata de inundatii. Revenind, la unul din posturile TV, era prezentat un cadru in direct, in care un reporter aflat intr-o barca transmitea catre post, faptul ca orasul „X” se afla sub ape. Modul cum era filmat, dar si imaginile pareau foarte convingatoare, pana cand in cadru apare un automobil. Ce este interesant este faptul ca nivelul apei nu depasea jumatate din inaltimea rotii masinii”. Acesta forma de a dramatiza o realitate prezentandu-l pe reporter intr-o barca m-a indignat simindu-ma ca un om pacalit, furat, dar mai ales trist.

Ca sa nu mai vorbesc de celebrul jurnal de stiri de la ora 5, unde auzim si vedem doar crime, violuri, in general doar nenorociri. Ajungi sa crezi ca scopul mass-media este sa devii trist si ingrijorat despre o realitatea pe care nu o mai cunosti. Sa fii trist, e o vocatie. Si e cel mai simplu lucru din lume. Preferam sa fim trisiti si obsedati de o stare pe care nu ti-o poti defini. Aprope ca zambetul este un afront la tristetea nationala.

Mass-media te incarca negativ. Este adevarat ca s-a incercat si o schimbare de perspectiva de genul emisiunii ”Am intalnit si oamenii fericiti”, gen de emisiune care vrea sa echilibreze balanta, facand un show de televiziune de cele mai multe ori cu o singura persoana. Acest gen de emisiuni sunt incercari firave, este taxata mereu de privirile uimite ale unor oameni care pun imediat etichete. Nici nu e de mirare sa te mai indoiesti ca mai exista si asa ceva, dupa ce auzi doar un singur gen de stire. Ce ma intriga este ca alegem sa fim acri pentru ca ne place sa ne imbatam in tristete, dar si cel mai comod. Cand aflam o stire trista fie esti lasat in pace sau, dimpotriva, iesi mai mult in evidenta.

Se spune ca mass-media difuzeaza in functie de ceea ce cere publicului si de ceea ce se vinde. Am mare indoieli ca asa e, dar daca e adevarat e foarte trist. Daca am putea educa „cererea” atunci „oferata” va fi mai de calitate? O solutie chiar am vazut-o, si anume campania sociala „nu iti abandona copilul in fata televiziunii” cred ca poate fi un bun semnal de alarma pentru parinti, ca nu tot ceea ce este la televizor este educativ. Informatia trebuie filtrata, selectata, cu alte cuvinte presupune o anumita pregatire. O solutie reala si chiar aplicabila este CNA. Singurul organ care in momentul de fata e in masura sa poata schimba cu adevarat ceva. Acest organ trebuie sensibilizat de catre publicului pentru a putea actiona intr-un fel, pentru ca, pana una alta si datorita acestui CNA avem programele astea.

Pana cand campaniile si CNA-ul vor ajunge sa schimbe ceva, indemnul meu catre public este: „fiti selectiv in tot ceea ce vedeti si cititi” ! Insa pentru a putea fi selectiv trebuie sa ai gust. Iar gustul se formeaza printr-o educatie temeinica.

Cu profesorii la interviu

Imi doresc profesori care sa-si propuna sa atinga anumite probleme, sa fie destul de matematici in expunerea problemei de curs, sa-si propuna sa rezolve ceva in fiecare curs.
Nu e de ajuns sa vii la catedra si sa incepi sa vorbesti in cuvinte mari. Nimic parca nu are un inceput si un sfarsit. Totul e o poveste, care s-ar putea intinde si pe anul 3 (noroc ca nu mai facem 4 ani). Fiecare curs e o continuare la cursul anterior. Nu intelegi care e problema care incearca sa o rezolve, cand trece la o alta problema, care sunt ideile de baza, care sunt fondatorii, ce merita de notat, ce merita de citit din curs si din alte carti legate de aceasi problema.
Faptul ca primim o lista de carti, nu inseamna mai nimic. Fiecare carte ar trebuie sa lamureasca o problema din curs..si nu pur si simplu “ca asa trebuie”. Ca doar nu citim romane politiste. Trebuie sa existe o ordine si aici.
Aveam profesori la liceu care stiau perfect ce aveau de facut pentru fiecare ora. Nimic nu era o intamplare, povesti, amintiri..nu ieseau de la clasa pana cand nu isi terminau ce aveau de spus. Totul avea o ordine, pentru ca profesorul avea o ordine in exprimare si in gandire.
Iar asta presupune sa inveti in continuare si sa-ti faci temele in ficare zi, nu doar noi, studentii.

O marturisire de ieri

Inca o zi de facultate. “Daca vrei sa fi specialist in comunicare..”, replica pe care am mai auzit-o si anul trecut, si pe care nu o mai pricep deloc. Fiecare curs, aceasi replica. Nu stiu de ce, parca la anul I, se mai potrivea. Sunt fixat in banca de la fereastra, la un curs de comunicare. “Poate astazi reusesc sa inteleg mai mult”. Chiar m-am straduit sa inteleg cum trebuie sa arate un specialist in comunicare. Pana la urma toate stiintele sunt bune. Ce? Matematica nu e buna?

Pe coridor, ma intalnesc cu colege de serie. “Nu am priceput nimic, dar e super tare. E destept omu’. ” Replica pe care am auzit-o si pe asta de atatea ori. Nici pe asta nu am inteles-o.

Nu sunt in masura sa spun cine e mai destept decat cine. Dar pentru mine, omul destept e cel care reuseste sa se fac inteles.

Marturisesc ca parerile mele ascund niste ingrijorari, pe care le exprim destul de stangaci. Macar tu, spune-mi ca ma insel.